site loader

Ministrul Transporturilor Cătălin Drulă spune că acum se înjură singur când stă în trafic pe Valea De frustrările acumulate în cozile interminabile de pe Valea Prahovei nu scapă nici Cătălin Drulă, proaspătul ministru de la Transporturi. De când este șef peste infrastructură, nu mai are pe cine să dea vina. Până la primele lucrări la autostrada Ploiești – Brașov va mai trece ceva timp. Compania de Drumuri abia a semnat recent contractul pentru actualizarea studiului de fezabilitate și proiectarea șoselei de mare viteză, care ar trebui să-i scape pe șoferi de cozile de pe DN1. Un studiu și o proiectare ca la carte ne-ar putea ajuta ca lucrările de construcție, atunci când vor începe, să avanseze rapid, fără sincope, spune ministrul.”Am discutat cu dumnealor să se concentreze pe un traseu modern în zona critică a Văii Prahovei, cu tuneluri. E traseu cu tunel de 4 km la Bușteni, cu tunel de 2 km la Sinaia. Ar ajuta și turismul să scoți traficul din zonele respective.

I-am rugat să ne predea zone de documentație unde se poate mai ușor și mai repede și unde este critic, spre exemplu varianta ocolitoare de la Comarnic, ca să o putem scoate la licitație înainte de restul proiectului.

N-o să dureze câteva luni. Termenul contractual – e o licitație scoasă înainte să înceapă mandatul meu, e de vreo doi ani și jumate pentru documentație”, a declarat Cătălin Drulă, la DigiFM.

Întrebat pe cine înjura pentru traficul de pe Valea Prahovei înainte să fie ministru, stând pe șosea bară la bară, ministrul a răspuns: “Pe politicieni și pe toți miniștri de până atunci. (Acum- n.red.) mă înjur singur”.

Citește și: Ce autostrăzi și drumuri expres vom avea anul acesta. Ce se întâmplă cu Sibiu-Pitești, Autostrada Moldovei și cea de pe Valea Prahovei

Autostrada de pe Valea Prahovei, la stadiul de proiect tehnic
Ministrul Cătălin Drulă a anunțat că a fost semnat contractul pentru proiectul tehnic al autostrăzii care ar trebui să traverseze Valea Prahovei. Acesta spune însă că doar această etapă ar urma să dureze doi ani și jumătate.

„Am semnat contractul pentru proiectul tehnic Ploiești – Brașov. Sper să livreze un material de calitate. Este același care face A7 de la Ploiești la Bacău. Am discutat să se concentreze pe un traseu modern în zona critică cu un tunel de 4 km la Bușteni, cu tunel de 2 km la Sinaia. Cred că varianta cu tuneluri este cea care ar ajuta și turismul. I-am rugat să ne predea zone de documentație mai repede, de exemplu la Comarnic.

Nu o să dureze câteva luni. Termenul contractual pentru documentație este de 2 ani și jumatate. Sper ca pe anumite sectoare să fie gata mai repede. Sunt interesate firme mari din Europa pentru acest proiect. Stabilind exact traseul poți obține un preț mult mai bun.”, a declarat ministrul.

Editor : A.A.

Etichete: aglomerație valea prahovei catalin drula autostrada valea prahovei

TOP CITITE
1
Coronavirus România, INFORMAȚII OFICIALE: 784.711 infectări și 20.013 persoane decedate…
2
Imaginile șocante ale dezastrului ecologic din Israel. Balenă moartă, lungă de 17 metri…
3
Cât vom mai purta mască? Valeriu Gheorghiță: Datele, inclusiv din România, arată o…
4
Parlamentari USR PLUS, venituri la limita sărăciei în declarațiile de avere. Parlamentar…
5
VIDEO. Un funcționar al Parlamentului, chemat să-i ridice ochelarii lui Dan