site loader
martie 18, 2021 Începe Poliția Politică!

Medic cercetat de Colegiul Medicilor după ce a afirmat că tratează bolnavi de COVID-19 în cabinetul său, după scheme de tratament proprii, în timp ce în spitale pacienţii ar fi omorâţi
de Redactia HotNews.ro
Joi, 18 martie 2021, 9:59 Actualitate | Coronavirus Colegiul Medicilor din judeţul Bihor s-a autosesizat după ce medicul pneumolog din Oradea Flavia Groşan a afirmat că a vindecat o mie de persoane infectate cu virusul SARS CoV-2 în cabinetul ei privat, tratând aceste cazuri cu un banal antibiotic, în timp ce tratamentele din spitale pentru pacienții cu COVID-19 ar duce la decesul acestora. Medicul va fi cercetat de Comisia de Etică a Colegiului Medicilor Bihor, scrie News.ro. Unii dintre cei care au reacţionat sunt medicul Sorin Bivolaru de la Spitalul Militar Galați, care a demontat ”tratamentul” folosit de colega sa, dar şi Laura Zarafin, medic specialist ATI la Spitalul Colentina.
„Obiectivul meu de la începutul pandemiei a fost ca niciun pacient să nu ajungă pe mască de oxigen, nu intubat, pe mască. Şi nu a ajuns. Eu mă duc pe medicaţia mea clasică, ieftină, care include şi Claritromicina, un antibiotic ce face parte din grupa antibioticelor macrolide.
(…) Eu am lucrat în nişte studii clinice foarte interesante pe pneumonii şi acolo am învăţat despre tropismul viral al Claritromicinei, acolo am învăţat rolul antiinflamator al Claritromicinei, pe care nu îl are niciun antibiotic, şi de 10 ani lucrez cu acest antibiotic în pneumonii virale şi atipice. Pe mine m-a prins perfect pandemia şi m-am dus ca şi tratament etiologic pe Claritromicină. Sigur că pe lângă acest antibiotic mai sunt câteva tratamente adjuvante, că ea singură nu face faţă. Este o schemă de tratament care îmi aparţine”, a declarat dr. Flavia Groşan în presă, potrivit News.ro.
Groşan susţine că în spitale au loc multe decese ale pacienţilor Covid deoarece li se administrează oxigen terapeutic, ceea ce provoacă edeme cerebrale.
„Eu mă duc pe medicaţie ca să controlez saturaţia din oxigen (n.r. – saturaţia de oxigen din sânge). Oxigen foarte puţin şi apoi la plimbare. (…) Eu nu dau Heparină pentru că mi-e frică să nu facă hemoragie alveolară, pentru că pacienţii intră (n.r. – în spitale) pe picioarele lor şi se degradează extraordinar de repede, în 3-4 zile sunt la ATI. (…) Am avut un pacient de 50 de ani cu 65% saturaţie, medicul de familie a trimis salvarea după el, dar omul a spus că preferă să moară acasă decât să se ducă în spital şi a apelat la mine. Am reuşit să-l vindec fără spitalizare şi doar cu o doză mică de oxigen. M-am dus pe medicaţie frumos până l-am vindecat. Dacă se ducea în spitale, îl întubau pe loc”, a susţinut doctoriţa.
De asemenea, aceasta a susţinut că administrarea de Kaletra şi Codeină este „o mare greşeală” şi chiar că ar cunoaşte asistente care au sfătuit pacienţii, contrazicând medicii, să nu ia aceste medicamente.

În urma acestor afirmaţii, Colegiul Medicilor Bihor s-a autosesizat şi o va cerceta pe Flavia Groşan prin Comisia de Etică şi Disciplină. Audierea este programată luni, 22 martie, de la ora 14.00.

După ce a aflat că va fi cercetată de Colegiul Meidicilor, Flavia Groşan a reacţionat pe pagina de Facebook.
”Vin vremuri grele pe capul meu. Foarte multe cazuri au ajuns în spital cică. De vreo trei ştiu. La fel cum ştiu cum au intrat în spital. Afebrili şi cu saturaţie agreabile şi care după 3 săptămâni tot acolo sunt. Ei, acum nimeni nu-i perfect. Mai sunt şi rateuri în viaţă. Prieteni, ce rateuri am mai dat?”, a scris aceasta pe reţeaua de socializare.
Şi colegii Flaviei Groşan au reacţionat în urma afirmaţiilor acesteia despre tratamentul pacienţilor cu COVID-19. Unii dintre cei care au reacţionat sunt medicul Sorin Bivolaru de la Spitalul Militar din Galați care a demontat ”tratamentul” folosit de colega sa, dar şi Laura Zarafin, medic specialist ATI la Spitalul Colentina.

Bivolaru a mai atras atenţia şi că dacă într-adevăr asistente medicale sfătuiau bolnavii să nu ia un anumit tip de tratament prescris, acest lucru se înscrie la categoria malpraxis.
”Neadministrarea tratamentului, de către un asistent medical, conform FO, scrise şi parafate de medicul curant, se încadrează în categoria malpraxis. Dacă cunoaşteţi cazuri de ”asistenţi medicali eroi”, care nu administrează tratamentul pacienţilor, aşa cum este înscris în FO, vă atrag atenţia că este de datoria dumneavoastră să transmiteţi asta medicilor sefi de secţie, dar na, nu aveţi de unde să ştiţi treburile astea, că lucraţi în privat, nu în spital. Aşa de curiozitate vă întreb, dar nu vă obosiţi să îmi răspundeţi: când aţi îmbrăcat ultima dată un echipament de protecţie antiSARS COV2?
Trist dacă aţi tratat pacienţi cum aţi zis. Trist că sunteţi pneumolog. Trist că suntem colegi. Şi foarte trist, dacă Societatea Română de Pneumologie și Colegiul Medicilor din România, nu sancţionează aceste derapaje profesionale. Cât despre managementul INSUFICIENŢEI RESPIRATORII ACUTE, aveţi posibilitatea să citiţi în cursul de anul 4, Facultatea de Medicină Generală. Dacă nu aveţi cursul, vi-l pun bucuros la dispoziţie, chiar mă ofer să vi-l desenez, aşa, ca să mă asigur că-l înţelegeţi”, i-a transmis medicul Sorin Bivolaru colegei sale, Flavia Groşan.
De asemenea, Laura Zarafin, medic specialist ATI la Spitalul Colentina, a scris pe Facebook: ”Dacă un medic poate face asemenea afirmaţii ….no comment !!!!!! Dar cu cei cu saturaţii sub 80% ce face dna dr ? De exemplu la noi au ajuns numai pacienţi cu sub 55%. Şi NU, nu dăm Kaletra de peste 8 luni. Atunci eu zic să desfiinţaţi ATI-urile urgent şi să daţi claritromicină şi plimbărică !!!