Președintele Klaus Iohannis a emis marți un decret de prelungire a stării de urgență cu 30 de zile. Anunțul a fost făcut în urmă cu puțin timp. Primul decret privind instituirea stării de urgenţă pentru 30 de zile în România a fost emis pe 16 martie.
Klaus Iohannis:
Am emis decretul de prelungire cu 30 de zile a stării de urgență pe tot teritoriul României
Nu există semne certe a unei încetinirii a pandemiei de coronavirus
Ne luptăm cu o epidemie extrem de greu de controlat
Fără aceste măsuri de izolare ne-am fi confruntat cu o explozie a cazurilor, imposibil de gestionatd e sistemul nostur de sănătate
E tocmai scenariul negru pe care ne-am propus încă de la primele semne ale epidmeii să îl evităm
Acțiunea fermă și timpurie salvează vieți
Pericolul nu a trecut, iar o relaxare a restricțiilor, cum văd că cer cu inconștiență unii politicieni, ar duce la o creștere vertiginoasă a cazurilor, suprapopularea spitalelor și o presiune imensă pe sistemul sanitar
Nu putem permite nici un pas înapoi în contextul în care avem o răspândire intracomunitară, deocamdată limitată, însă foarte periculoasă
Se impune prelungirea stării de urgență, precum și noi reglementări pentru gestionarea crizei
Școlile rămân închise și se suspendă toate activitățile didactice care presupun prezența fizică
Am decis prin decretul emis că guvernul va lua toate măsurile ca să fie asigurată securitatea alimentară a cetățenilor prin continuarea producției, furnizării și transportului produselor
Se pot plafona prețurile la alimente de strictă necesitate, medicamente, utilități
Dacă se va constata o scădere a prețurilor la energie, guvernul va lua măsurile necesare ca scăderile să se reflecte în prețuri
Pentru neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu se va putea lua măsura demiterii în cazul autorităților care nu își fac treaba.Decretul menționează explicit posibilitatea ca managementul unităților sanitare publice civile să poată fi asigurat de persoane din domeniul apărării
Termenele de preaviz în cazul personalului sanitar și în Apărare se suspendă pe durata perioadei de urgență
Un alt domeniu e protejarea suplimentară a unor categorii vulnerabile; Este interzisă încetarea sau suspendarea activității centrelor pentru copii și adulți, pentru vârstnici; E însă permis ca aparținătorii să îi poată transfera la domiciliu dacă își asumă că au condiții corespunzătoare
Fiecare dintre noi suntem datori să punem umărul la trecerea peste această grea încercare
Toți vrem să ne recâștigăm viața, dar cât de repede se întâmplă depinde doar de respectarea restricțiilor;
Fac un apel la toți cei care cred că lucrurile nu sunt atât de grave și ignoră reglementările: nu păcăliți instituțiile, vă păcăliți singuri, pe cei dragi pe care îi puneți în pericol, copii și părinți
Orice pas făcut dincolo de liniile trasate de reglemntări poate însemna îmbolnăvirea voastră și a celor dragi
Nu îi expuneți pe cei de lângă voi. Fiți responsabili și solidari
346 de oameni au dispărut fulgerător. Le transmit condoleanțe familiilor îndoliate
Dacă restricțiile sunt respectate, putem salva vieți. Toți suntem vulnerabili dacă ingnorăm restricțiile
Mă adresez acum medicilor și personalului medical: vă mulțumesc personal pentru eforturi. Lupta continuă, toți avem nevoie de profesionalismul și dedicarea voastră.Sursa:rfi.ro